Micul meu mare,
Oricâte rânduri aș așterne tot nu aș putea să acopăr în cuvinte dragostea pe care ți-o port.
Aș așeza la picioarele tale fericirea pe care o simt dar tot pământul nu ar putea să o cuprindă.
Te iubesc în serile geroase de iarnă în care căldura familiară a casei ne este loc de joacă.
Și în diminețile în care crâmpeie aurii de soare ne bat în geam iar noi încă nu ne putem despărți de dulcele somn.
Te iubesc în vis, te iubesc în timp ce spăl rufe ori atunci când mănânc înghețată.
Termenul de permanență cu siguranță de inima unei mame a fost creat.
Copilul meu,
Îți scriu ție. Celui care ești sau care vei fi, pentru când eu nu voi mai fi.
Îi scriu adultului ce va deveni, eroului povestirilor mele.
Să nu ii uiți pe părinții tăi. Să-i mai porți din când în când în gândurile tale.
Și când ți-o fi mai greu, când te vei simți singur, când toate ți se va părea că prăbușesc, să-ți amintești că există cineva, pe pământ sau în ceruri, pentru care ești lumină de Rai.
