Casiera: -Mama ta știe ce îți cumperi tu?
Fata: Da, știe.
C: Și, nu are nimic de zis? Te lasă?
F: Da, mă lasă. Mi-a zis că atâta vreme cât îmi văd de școală, nu este o problemă. Doar să nu exagerez.
C: Daaa? I-auzi.... Și tatuajul acela de pe mână?
F: Se ia cu apă.
C: Și de unde l-ai luat?
F: Este un magazin mai în față.
C: Și mama ta ce zice?
F: Păi e un tatuaj care se ia... nu e permanent
C: Și câți ani ai tu?
F: 10 ani, aproape 11.
C: I-auzi...fată mare, domnule...
După care fata îi urează politicos o zi bună și iese din magazin. Dovadă de bună creștere, tot timpul a răspuns la fiecare întrebare, deși ar fi putut la fel de bine să nu o facă.
La început, deși am simțit ironia casierei, m-am gândit că efectiv avea o grijă față de copii și de produsele pe care le vindea copiilor. Poate că i se părea nepotrivit să vinzi unei fetițe de 10 ani un gloss sau un rimel.
Însă, o dată ce fetele ies din magazin, doamna i se adresează paznicului:
-Ai văzut care e moda în ziua de azi? Le-aș bate non-stop.
▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️▪️
Comentatul de pe bară și arătatul cu degetul este sport național la noi. Mă întreb, dacă nu avem nimic bun de spus, dacă nu putem aduce o fărâmă de bine, un plus de valoare, la ce bun să aruncăm cu venin?
Ne uităm urât la copiii care fac gălăgie în magazin și arătăm acuzator spre mamă. Poate mama este copleșită oricum, la ce ne folosește să o încărcăm și mai mult? Aduce asta vreun bine societății? Sau nouă înșine? Vă asigur că nu.
Poate că mama se află singură în barcă. La ce bun să producem valuri, care ar putea răsturna barca mamei?
